Posted on 08:59 by Irra
Ştiţi prea bine cazurile de adolescenţi care trăiesc fără părinţi, fie singuri, fie cu bunicii.
Trebuie să fie într-adevăr frustrant să crezi că ai tăi te-ai abandonat în faţa unei bunici care poate nu mai ţine minte cum era când era adolescentă sau poate că nici n-a avut parte de aşa ceva. The generation gap provoacă numeroase certuri. Dar adevărul e că nimeni nu te înţelege pe deplin. Susţin ideea că n-ai cum să ştii cum e ceva până când nu trăieşti acea stare.
Iată îmi propun soluţiile (poate nu-s cele mai bune, dar pe mine m-au ajutat) :
- e bine să-ţi suni părinţii, să le mai povesteşti cum mai e treaba, astfel încât vocea să-ţi potolească dorul
şi dacă tu nu poţi, nu ezita să le spui lor să te sune când pot
important e să nu pierdeţi legătura
- când te cerţi cu cineva, nu încerca să te închizi în tine, pentru că nu mai ieşi de acolo
- când simţi că n-ai cu cine vorbi, caută să vorbeşti cu inconştientul tău (asta pt cazurile: bă, am un chef să mă sinucid. nu bă, eşti prost, mai sunt 2 luni şi vin acasă)
- nu asculta muzică tristă (să spunem că n-ar fi bine să ai Evanescence în playlist când ai tăi sunt plecaţi)
- mergi la ei dacă ţi se oferă ocazia; dă-o dracului de România, şi ce dacă nu ştii limba? o-nveţi.
hint: autoconvingere
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu